top of page
Videooclipuri Informaționale
Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică, dar adesea este înconjurată de mituri și neînțelegeri. În această serie de videoclipuri scurte, vom explora subiecte legate de psihic, psihiatrie și medicație, oferind informații clare și bazate pe știință. Scopul acestora este să demonteze prejudecățile și să vă ajute să înțelegeți mai bine cum funcționează mintea și tratamentele disponibile.
5 mituri despre tulburarea bipolară
Tulburarea afectivă bipolară este poate una dintre cele mai mari provocări pentru un psihiatru, dar este și una dintre cele mai interesante patologii, cel puțin pentru mine. Această afecțiune este adesea fals înțeleasă: de la ideea că toate persoanele cu tulburare bipolară sunt extrem de volatile, sau au dublă personalitate, până la confuzia dintre episoadele maniacale și energie excesivă, află ce face această afecțiune cu adevărat și cum poate fi tratată corect. Învață cum să recunoști semnele tulburării bipolare și cum să înțelegi mai bine procesul de diagnostic și tratament.
Nașterea și creierul
Patologia psihiatrică din timpul sarcinii și de după naștere rămâne unul dintre capitolele mele de suflet. Poate pentru că și eu sunt mamă, poate pentru că sunt înconjurată de femei ce au trecut prin experiențe diverse, unele frumoase, altele mai puțin frumoase. Important este să încercăm să înțelegem cu ce schimbări biologice vine la pachet nașterea. După naștere, echilibrul emoțional trece printr-o perioadă intensă de adaptare.
Hormonii se modifică brusc, iar creierul își activează rețele noi, legate de grijă, atașament și protecție. Acest lucru poate duce la sensibilitate crescută, schimbări de dispoziție, anxietate sau chiar episoade de tristețe. Sunt reacții firești într-un proces de transformare profundă.
Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă?
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și perfecționismul – două concepte diferite, adesea confundate.
De multe ori aud: „Sunt perfecționist, cred că am TOC”. În realitate, perfecționismul și TOC-ul sunt lucruri distincte, chiar dacă la suprafață pot părea asemănătoare.
✅ Perfecționismul se referă la tendința de a avea standarde înalte, o nevoie de control sau dorința de a evita greșelile. Poate genera stres sau anxietate, dar nu implică neapărat gânduri intruzive sau comportamente compulsive.
⚠️ Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o afecțiune psihiatrică ce implică:
Obsesii – gânduri nedorite, repetate, care provoacă disconfort.
Compulsii – comportamente repetitive menite să reducă anxietatea cauzată de obsesii (ex: verificări, spălări, ritualuri mentale).
➡️ TOC-ul poate afecta serios calitatea vieții și nu este un „stil de a fi” sau o simplă preferință pentru ordine sau corectitudine.
Tulburarea bipolară și nasterea
Sarcina este o perioadă încărcată de emoții, bucurii, dar și incertitudini. Pentru femeile care suferă de tulburare bipolară, aceste luni pot veni cu provocări suplimentare, atât din punct de vedere psihiatric, cât și legat de tratament. Întreruperea bruscă a medicației poate duce la recăderi – uneori chiar în forme severe, care pot pune în pericol atât mama, cât și fătul.
🔹 Unele tratamente pot fi ajustate sau înlocuite cu variante considerate mai sigure în timpul sarcinii – dar acest lucru trebuie făcut doar sub supravegherea medicului psihiatru.
🔹 Colaborarea strânsă între psihiatrul curant, medicul ginecolog și – acolo unde este cazul – medicul de familie este esențială pentru a lua cele mai bune decizii.
🔹 Este important să discutăm deschis despre planificarea sarcinii în cazul pacientelor cu tulburare bipolară. O abordare proactivă poate face diferența.
Sănătatea mintală a viitoarei mame contează enorm. O mamă echilibrată emoțional are mai multe șanse să aibă o sarcină mai liniștită și un început armonios în relația cu copilul ei.
Ce este tulburarea de personalitate borderline?
Tulburarea de personalitate borderline( BPD)— Ce ar trebui să știm?
Persoanele cu BPD se confruntă adesea cu o intensitate emoțională foarte ridicată, relații instabile, un sentiment profund de gol interior și o teamă acută de abandon.
Nu sunt “manipulative”, “instabile” sau “imprevizibile” dintr-o alegere conștientă — ci pentru că sistemul lor emoțional reacționează diferit, adesea ca urmare a unor experiențe traumatice timpurii sau a unei vulnerabilități biologice.
🧠 În practica clinică, întâlnesc adesea pacienți care au fost judecați, etichetați sau ignorați tocmai pentru că simptomele lor nu sunt ușor de înțeles. Tocmai de aceea, educația psihiatrică joacă un rol esențial.
📌 Dacă simți că trăirile tale sunt “prea intense”, că te lupți cu frici greu de controlat sau că ai relații care devin rapid haotice, e posibil ca în spatele acestor manifestări să existe un tipar ce merită explorat. Iar psihiatria nu judecă — ci explică, înțelege și susține.
📣 Vă invit să urmăriți acest material, să-l distribuiți și să contribuiți la o cultură a empatiei și înțelegerii.
Pentru întrebări, completări sau sugestii de teme viitoare, vă aștept în comentarii sau în mesaje private.
Comportamentul evitant în tulburarile anxioase
Comportamentul evitant apare frecvent în tulburările anxioase și constă în evitarea situațiilor sau stimulilor care provoacă teamă sau disconfort. Deși pe moment pare că reduce anxietatea, în realitate întreține cercul vicios al fricii și al nesiguranței.
Fie că vorbim despre evitarea vorbitului în public, a locurilor aglomerate sau a confruntărilor emoționale, acest tip de comportament împiedică adaptarea și menține suferința psihică.
În tratamentul anxietății, scopul este să identificăm aceste tipare și să învățăm, treptat, cum să le înfruntăm în siguranță, cu sprijinul psihoterapiei și, la nevoie, al medicației.
bottom of page
