Andreea Tătar
11 mar. 2025
Schizofrenia este o tulburare psihică severă și cronică care afectează modul în care o persoană gândește, simte și se comportă. Se caracterizează prin episoade de psihoză, care pot include halucinații (percepții false, cum ar fi auzirea unor voci inexistente), deliruri (convingeri false, cum ar fi credința că cineva conspiră împotriva persoanei), gândire dezorganizată și afectare severă a funcționării sociale și profesionale.
Schizofrenia este o afecțiune complexă, iar cauzele exacte nu sunt pe deplin înțelese, dar se consideră că implică factori genetici, biologici (dezechilibre ale neurotransmițătorilor, în special dopamina și glutamatul) și de mediu (stres, traume, infecții prenatale).
Simptomele principale sunt împărțite în trei categorii:
Simptome pozitive (prezența unor experiențe care nu sunt normale): halucinații, deliruri, comportament dezorganizat.
Simptome negative (absența unor funcții normale): apatie, retragere socială, lipsa expresivității emoționale.
Simptome cognitive: dificultăți de concentrare, probleme de memorie, dificultăți în luarea deciziilor.
Tratamentul schizofreniei este complex și necesită o abordare multidisciplinară care combină medicația, terapia psihologică și suportul social. Scopul tratamentului este de a controla simptomele, de a îmbunătăți calitatea vieții și de a ajuta pacientul să funcționeze cât mai bine în societate.
1. Medicația antipsihotică
Antipsihotice tipice (clasice) – Exemple: haloperidol, clorpromazină. Acestea acționează în principal prin blocarea receptorilor de dopamină și sunt eficiente împotriva simptomelor pozitive (halucinații, deliruri), dar pot avea efecte adverse semnificative, cum ar fi rigiditate musculară, tremor și mișcări involuntare.
Antipsihotice atipice (de generație nouă) – Exemple: risperidonă, olanzapină, quetiapină, clozapină. Acestea au mai puține efecte adverse motorii și pot fi mai eficiente și pentru simptomele negative (apatie, izolare socială).
2. Terapia psihologică și psihosocială
Psihoeducația– Ajută pacientul să recunoască și să gestioneze simptomele, să reducă anxietatea și să îmbunătățească abilitățile de rezolvare a problemelor.
Reabilitarea cognitivă – Sprijină recuperarea funcțiilor cognitive afectate, cum ar fi memoria, atenția și luarea deciziilor.
Terapia ocupațională și educațională – Ajută pacientul să dobândească abilități necesare pentru a avea o viață independentă și a menține un loc de muncă.
Grupurile de suport – Sprijinul din partea altor persoane care se confruntă cu aceeași afecțiune poate fi benefic.
3. Suportul social și stilul de viață
Sprijin familial și social – Familia joacă un rol esențial în gestionarea bolii. Educația familiei despre schizofrenie poate reduce stigmatizarea și îmbunătăți sprijinul oferit pacientului.
Stabilitatea locuinței și a locului de muncă – Un mediu stabil și o rutină zilnică ajută la prevenirea recăderilor.
Alimentația echilibrată și exercițiile fizice – Un stil de viață sănătos poate contribui la reducerea efectelor secundare ale medicamentelor și la îmbunătățirea stării generale de bine.
4. Tratamentul în cazurile severe
În cazurile în care pacientul nu răspunde la tratamentele convenționale sau prezintă un risc ridicat de autoagresiune sau agresiune față de ceilalți, poate fi necesară spitalizarea.
Tratamentul schizofreniei este pe termen lung și necesită monitorizare continuă. Adesea, este necesară o combinație de terapii pentru a asigura o viață cât mai normală pentru persoanele afectate.